Premierul Iurie Leancă și-a pus viața în pericol, intrând într-o hardughie sovietică


Iurie Leanca_Palatul de cultura_Costesti (1)
Premierul Iurie Leancă a demonstrat tuturor că, pe lângă faptul că este un iscusit diplomat, mai este și foarte curajos, punându-și viața în pericol după ce a decis să intre în Palatul de Cultură din orașul Costești, raionul Râșcani, o adevărată hardughie ce nu a mai fost reparată de la prăbușirea URSS.

Primii care s-au convins că avem un premier curajos au fost chiar locuitorii localității de pe Prut, care au participat vineri, 4 aprilie, la o întâlnire cu premierul.
Iurie Leancă a trăit senimente de amărăciune vizavi de starea în care se află în prezent Palatul de Cultură din Costești. Totodată, după un schimb de replici cu directorul Palatului de Cultură, care a insistat ca impunătoarea hardughie să fie reparată, premierul a spus că ar fi mai potrivit ca edificiul să fie privatizat, iar o casă de cultură să fie înființată în incinta unui liceu, de exemplu, unde serviciile de întreținere nu ar necesita cheltuieli mari.
Iurie Leanca_Palatul de cultura_Costesti (2)
Iurie Leanca_Palatul de cultura_Costesti (3)
Potrivit unui comunicat de presă, șeful Guvernului a mai discutat cu cetățenii din Costești despre necesitatea îmbunătăţirii infrastructurii în zonă, construcţia drumului şi atragerea investiţiilor, care să garanteze oamenilor locuri de muncă. „Cu acces la apă potabilă de calitate, infrastructură adecvată şi locuri de muncă remunerate, cei care locuiesc în sate vor beneficia de aceleaşi condiţii ca şi locuitorii de la oraş”, a spus Iurie Leancă, la întâlnirea cu locuitorii din Costeşti.
Mărețul Palat de Cultură din Costeşti, o instituție de cultură încă subordonată Ministerului Culturii din RSS Moldova, este acum o clădire aproape în ruine, iar cei care vin acolo îşi pun viaţa în pericol din cauza uzurii edificiului.
Iurie Leanca_Palatul de cultura_Costesti (4)
Premierul îi arată din deget primarului de Costești, Ivan Pleșca, din partea PCRM.

Premierul îi arată din deget primarului de Costești, Ivan Pleșca, din partea PCRM.

Iurie Leanca_Palatul de cultura_Costesti (6)

Iurie Leanca_Palatul de cultura_Costesti (7)

Iurie Leanca_Palatul de cultura_Costesti (8)

Iurie Leanca_Palatul de cultura_Costesti (9)

HotNews.md

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: