Iată cum umanistul Valeriu Pasat, acest apostol moscovit, îşi croieşte cruciada electorală (video & foto)


Această prezentare necesită JavaScript.

Iată că şi umanistul Valeriu Pasat, capul Partidului Umanist din Moldova, acest apostol moscovit care până acum a muncit, are mulţi prieteni şi relaţii influente la Moscova, dă buzna în casele noastre, băgându-ne pe gât promisiunile sale electorale. De parcă nu era de ajuns să-i vedem chipul angelic pe pancartele afişate pe toate străzile Moldovei.

„Ca şi majoritatea dintre dumneavoastră, eu am fost departe de politică. Timp îndelungat am locuit şi am muncit la Moscova, acolo mi-am făcut mulţi prieteni şi relaţii influente. Tot acest timp, am stat departe de partidele politice din Moldova. Ca fost director al Serviciului de Informaţie şi Securitate, cunosc foarte bine toate laturile ascunse ale politicienilor noştri”, ne spune, printre altele, umanistul Pasat prin intermediul foilor care au sporit mizeria pe scara blocului meu.

Gata, tovarăşe Pasat, nu sunt prost, am înţeles ce doriţi!

HotNews.md

Vezi şi:

Dragi concetăţeni, mai votăm o dată?

Vladimir Ţurcan, omul Moscovei?

Iată cum umanistul Valeriu Pasat, acest apostol moscovit, îşi croieşte cruciada electorală

Patriotul Dumitru Braghiş ne-a minţit şi a fugit

 

Un răspuns

  1. […] Iată cum umanistul Valeriu Pasat, acest apostol moscovit, îşi croieşte cruciada… Mon Nov 08, 2010 11:08 am Iată că şi umanistul Valeriu Pasat, capul Partidului Umanist din Moldova, acest apostol moscovit care până acum a muncit, are mulţi prieteni şi relaţii influente la Moscova, dă buzna în casele noastre, băgându-ne pe gât promisiunile sale electorale. De parcă nu era de ajuns să-i vedem chipul angelic pe pancartele afişate pe toate străzile Moldovei. […] […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: